Eu nu stiu, Doamne, unde inca
imi vei mai duce pasii mei,

dar stiu ca Tu-mi vei fi oriunde
lumina sfanta pentru ei.
........................................................
Eu nu-mi stiu bine, Doamne, viitorul,
dar stiu ca el e-n mana Ta;
ajuta-mi sa nu uit aceasta

ca linistit sa-Ti pot urma.

Traian Dorz

19 ianuarie 2012

Taina iubirii: Tăcerea sufletului

Taina iubirii: Tăcerea sufletului: "Care dintre noi n-a stat cu cineva drag - cu mama, cu soţia, cu soţul, cu un prieten - la ceas de seară, când amurgea, când în jur totul se potolea? La început - discuţie, apoi cuvintele deveneau tot mai rare şi tăcerea se aşternea, însă rămânea în urmă o anumită linişte; ascultam cu luare aminte sunetele: trosnetele lemnelor în şemineu, ticăitul ceasurilor, depărtatele zgomote de afară; apoi dispărea şi sunetele acestea, şi se lăsa o linişte atât de adâncă, o tăcere a sufletului. Şi iată că în tăcerea aceasta a sufletului simţi dintr-o dată că ai devenit atât de apropiat prietenului, omului care se află alături de tine. Aceasta nu este, bineînţeles, o contopire în sensul că un om devine altul, ci în acela că cei doi se unesc la o asemenea adâncime de trăire a celuilalt încât nu mai este nevoie de cuvinte; ei sunt împreună, şi dacă iubirea este îndeajuns de profundă, ei au devenit un tot".
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii)
.

17 ianuarie 2012

Azi este ziua de maine pentru care iti facea probleme ieri


 Iazul Iezareni, Jud. Iasi

Rob este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l cunoşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl intreabă cum îi merge, el răspunde: “Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!” E un optimist. Dacă un coleg are o zi rea, Rob reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.
Am devenit curios şi într-o zi l-am întrebat: “Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”
Rob îmi răspunse: “În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se intâmplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.”
“Dar asta nu este întotdeauna aşa de uşor” i-am spus.
“Ba da, zise Rob, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influenţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.
După această discuţie am pierdut legătura cu Rob fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui atunci când optam pentru ceva în viaţă, în loc să reacţionez la evenimente.
Apoi am aflat că Rob a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate. M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.
“Vrei să vezi cicatricile mele?”
“Dar cum faci să rămâi pozitiv după ce ţi s-a întâmplat?”
“În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc!”
“Dar nu ţi-a fost frică?”
“Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs, şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca pe un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”
Rob m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gândi la problemele de mâine.
La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

                                                                             by Mona Georgescu

15 ianuarie 2012

Pe aceeasi ulicioara...



                                           Pe aceeaşi ulicioară
                                           Bate luna în fereşti,
                                           Numai tu de după gratii
                                           Vecinic nu te mai iveşti!

                                            Şi aceiaşi pomi în floare
                                            Crengi întind peste zaplaz,
                                            Numai zilele trecute
                                            Nu le fac să fie azi.

                                            Altul este al tău suflet,
                                            Alţii ochii tăi acum,
                                            Numai eu, rămas acelaşi,
                                            Bat mereu acelaşi drum.

                                            Ah, subţire şi gingaşă
                                            Tu păşeai încet, încet,
                                            Dulce îmi veneai în umbra
                                            Tăinuitului boschet

                                            Şi lăsându-te la pieptu-mi,
                                            Nu ştiam ce-i pe pământ,
                                            Ne spuneam atât de multe
                                            Făr-a zice un cuvânt.

                                            Sărutări erau răspunsul
                                            La-ntrebări îndeosebi,
                                            Şi de alte cele-n lume
                                            N-aveai vreme să întrebi.

                                            Şi în farmecul vieţii-mi
                                            Nu ştiam că-i tot aceea
                                            De te razimi de o umbră
                                            Sau de crezi ce-a zis femeia.

                                            Vântul tremură-n perdele
                                            Astăzi ca şi alte dăţi,
                                            Numai tu de după ele
                                            Vecinic nu te mai arăţi!


                                                          de Mihai Eminescu

Cuvinte de folos

  • "Bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat, daţi slavă lui Dumnezeu pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru" I Tesaloniceni 5, 16-18
  • "Cel mai insemnat lucru este, cred, paza pacii inimii. Sa nu va tulburati sub nici un chip. In inima trebuie sa domneasca pacea, linistea, tacerea, linistirea." Staretul Tadei
  • "Fa pace in sufletul tau si multi isi vor gasi linistea langa tine." Sf Serafim
  • "Nu darui celorlalti dupa cum merita, ci dupa cum au nevoie." Sf. Ioan din Kronstadt
  • Incepeti totul cu rugaciunea, continuati cu nadejdea si incheiati cu multumirea.
  • Nu dispretui prietenii saraci.

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robul tau. Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresealele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin

Meteo

Widget Vremea oferit de vremea.acasa.ro.