Taina iubirii: Tăcerea sufletului

Taina iubirii: Tăcerea sufletului: "Care dintre noi n-a stat cu cineva drag - cu mama, cu soţia, cu soţul, cu un prieten - la ceas de seară, când amurgea, când în jur totul se potolea? La început - discuţie, apoi cuvintele deveneau tot mai rare şi tăcerea se aşternea, însă rămânea în urmă o anumită linişte; ascultam cu luare aminte sunetele: trosnetele lemnelor în şemineu, ticăitul ceasurilor, depărtatele zgomote de afară; apoi dispărea şi sunetele acestea, şi se lăsa o linişte atât de adâncă, o tăcere a sufletului. Şi iată că în tăcerea aceasta a sufletului simţi dintr-o dată că ai devenit atât de apropiat prietenului, omului care se află alături de tine. Aceasta nu este, bineînţeles, o contopire în sensul că un om devine altul, ci în acela că cei doi se unesc la o asemenea adâncime de trăire a celuilalt încât nu mai este nevoie de cuvinte; ei sunt împreună, şi dacă iubirea este îndeajuns de profundă, ei au devenit un tot".

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii)

.