Rozele - poezie

 

                           De ziua numelui, în  dar

                           Primise roze Anisoara...
                           Le-a strâns frumos într-un pahar,
                           Dar rozele murira seara...

                           Le cerceteaza tremurând,
                           Nedumerita, mititica,
                           De ce s-au stins asa curând?
                           Nu le facuse doar nimica...

                           Si gândul ei nevinovat
                           Se-ntuneca de-atâta jale
                           Când vede cum s-a spulberat
                           Podoaba mândrelor petale...

                           Acum, cu drag, le-aduna iar.

                           O, de-ar putea, le-ar da fiinta!

                           Dar izbucneste-n plâns amar

                           Vazând ca e cu neputinta...

                           Sarman copil nestiutor
                           Ce plângi sarmana ta comoara,
                           Asemeni rozelor ce mor,
                           Tot ce ni-e drag e dat sa  moara...
                                      
                                              de Stefan Octavian Iosif